-
Meleșcanu…director la SIE
Preşedintele Traian Băsescu l-a propus pe senatorul PNL Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al SIE. Senatorul Teodor Meleşcanu anunţă că a acceptat propunerea preşedintelui Traian Băsescu de numire la şefia SIE şi precizează că s-a autosuspendat din calitatea de membru PNL. “Am acceptat această propunere considerând că ea poate contribui la consolidarea practicii instituite [...]
Citiți întreaga poveste -
Un președinte…de suflet
Ioana Diaconu În anul 1990 Silviu Brucan ne anunța, pe posturile de televiziune, că suntem „stupid people”. Românii erau nou-născuți pe vremea aia, abia scăpaseră de Revoluția sângeroasă, democrația era în fașă, la Târgu Mureș ai noștrii și ungurii își ascuțeau cuțitele, iar războiul fraticid pândea de peste tot. Fiecare căuta un fost securist sau [...]
Citiți întreaga poveste -
Veșnica eliberare
Ioana Diaconu Nu e popor pe lume mai eliberat ca moldovenii! Oricine-i cunoaște….vine să-i elibereze…prin ocupare. La început a fost Cuvântul…și apoi rușii. Vârful de lance al spiritualității rusești, Patriarhul Kiril, a făcut vorbire despre „russkii mir” (lumea rusă), cu toate că a trebuit să recunoască nefireasca alăturare a RM de Ucraina, Belarus, Kazahstan…că vorba [...]
Citiți întreaga poveste -
Securitatea României comuniste
Securitatea. “Big-brotherul” care vedea şi auzea tot ce vorbeau românii în dormitor, la telefon şi chiar pe stradă. La Revoluţia din 1989, sediile Securităţilor din majoritatea judeţelor ţării au fost sparte, iar oamenii au putut fotografia şi filma încăperile de unde erau ascultaţi. #Luminiţe pe panou Aurel Ţambrea,
Citiți întreaga poveste -
Politicienii au pierdut controlul
Politicienii au pierdut controlul crizei economice, iar pieţele financiare împing lumea în depresiune, a afirmat miliardarul american George Soros. Soros a cerut Europei să înfiinţeze o Trezorerie comună, să-şi recapitalizeze băncile şi să protejeze băncile vulnerabile. Cel mai important pas pe care Europa îl poate face pentru a evita o depresiune globală este “ridicarea unei [...]
Citiți întreaga poveste -
Creștem sau ne prăbușim împreună
România nu va supravieţui unei economii europene care se prăbuşeşte. Avertismentul vine de la Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Declaraţia lui contrazice toate declaraţiile optimiste din ultima vreme ale premierului Emil Boc, care – vă amintiţi – este convins că măsurile de austeritate luate în 2010 ne vor feri de o revenire în forţă a crizei. [...]
Citiți întreaga poveste -
Noua Republică
Pe scena publică apare o nouă mișcare intitulată Noua Republică, înființată de Mihail Neamțu, după discuții cu Sebastian Lazaroiu. Să fie aceasta mult promisa Albă ca Zăpada? Mihail Neamțu, fondatorul mișcării Noua Republică, a declarat că este exclus ca o viitoare Mișcare Populară să includă personaje precum Dan Diaconescu sau Gigi Becali, de aceea este [...]
Citiți întreaga poveste -
Avioane…la comun
Dacă americanii insistă să cumpărăm F16, ar trebui să ne permită să le achităm în rate. Șeful statului român a reacționat în acest fel când președintele Statelor Unite i-a spus că România trebuie să treacă la o nouă generație de avioane de luptă. Ca să fie mai mici costurile,
Citiți întreaga poveste -
Credincioși
Peste jumătate dintre români se roagă zilnic. Şi mai mulţi au încredere în Biserică, dar nu sunt de acord cu preoţii care dau sfaturi credincioşilor cu cine să voteze. Românii se declară credincioşi: 90% spun că merg la Biserica măcar la sărbătorile importante,
Citiți întreaga poveste